Protestatarii, membri ai sindicatelor, s-au adunat vineri în fața uzinei din Monza a companiei de telecomunicații Alcatel-Lucent, scandând „Ne opunem disponibilizărilor!” și „Impozitați bogații!”.
În momentul venirii premierului Renzi, protestatarii au atacat cu ouă mașina acestuia. Renzi nu a fost rănit în incidente.
Este a doua oară în ultimele zile când mașina premierului de centru-stânga Matteo Renzi este atacată cu ouă de protestatari nemulțumiți de un proiect legislativ care facilitează disponibilizările. În cursul zilei de luni, mașina premierului Italiei a fost atacată cu ouă la Brescia.